Tinerii nostri, încotro?

Mi-a fost dat să port o discuţie cu un tânăr de aproximativ 20 de ani despre cultura generală. L-am rugat frumos să-mi spună care a fost ultima carte citită gândindu-mă că putem înjgheba o discuţie constructivă. Ei bine, răspunsul lui a fost de natură să mă lase „mască” fără posibilitatea de a-mi reveni nici măcar în zi de azi, în plus alte întrebări mi se nasc în minte, întrebări care mai de care mai alarmante. „Cărţile le-aţi inventat voi ăştia care aţi trăit vremuri în care nu aveaţi ce să vedeţi la televizor. Eu, dacă citesc o pagină, mă apucă durerea de cap şi adorm. Acum mă uit pe Discovery şi aflu tot ce vreau!” Acest tânăr, citind o ştire despre un tablou al marelui artist francez post impresionist Gauguin, care s-a vândut cu câteva milioane de dolari, a exprimat: „auzi bă… da ce-i gauguinu’ ăsta??”
Fosta mea profesoară de limbă română, un om de o intransigenţă solidă, care te mai şi „cârpea” uneori, ajunsă directoare la o renumită şcoală arădeană, după 1989 îi replica unei mame: „Doamnă, rolul nostru este să le predăm elevilor materia. Dacă şi-o însuşesc sau nu, asta-i treaba lor şi a dumneavoastră!” S-a zis cu „cârpeala”, cu notele proaste, cu scăderea notei la purtare sau cu temutele şedinţe cu părinţii. Doamna profesoară, fostă tovarăşă profesoară, şi-a schimbat odată cu regimul şi optica de a preda. Dar mai mult ca sigur că nu dânsa este de vină ci sistemul. Ştiu că replica dumneaei m-a şocat la vremea respectivă pentru că o cunoşteam şi nu mi-o imaginam intrând în clasă şi predându-şi materia neluând în seamă dacă este sau nu linişte, dacă este sau nu ascultată sau măcar băgată în seamă de elevi ci doar aşternându-şi, conform programei, lecţia pe tablă, aşteptând clopoţelul de ieşire.
Bun, să zicem că în ziua de azi responsabilitatea însuşirii cunoştinţelor de către elev revine lui şi părinţilor. Cum oare pot asimila ce se predă la tablă elevii care sunt chiar interesaţi de lecţie printre şopotele şi chicotelile celor cărora materia nu le trezeşte nici un interes?
Una peste alta trăim vremuri în care tineretul este îndobitocit de internet, calculatoare, telefoane mobile din care emană izuri maneliste, cluburi de noapte şi „gadgeturi” din ce în ce mai sofisticate, menite să le abată mintea care şi aşa nu prea îi stă copilului la învăţătură… părinţi absorbiţi de grija zilei de mâine, şi care nu mai au timp şi chef să controleze lecţiile copiilor. Trăim vremuri în care cartea a devenit un lux, singurele cărţi care se mai cumpără cât de cât fiind cele de specialitate, obligatorii pentru studenţi sau masteranzi. Care ar fi viitorul învăţământului democratic, capitalist pentru că se presupune că tindem spre mai bine? Deci, dacă cu ani în urmă ştiam de frica profesorilor, a părinţilor, de frica lingurii de lemn şi a curelei, astăzi ce teamă mai are tânărul? Teama de îndobitocire lipseşte cu desăvârşire, asta se vede peste tot. Marea majoritate a tinerilor de abia sunt în stare să lege o propoziţie. Evenimente importante din vremuri trecute le sunt cu desăvârşire necunoscute. Cuvinte uzuale de limbă română le sunt cu totul inaccesibile. În schimb se vorbeşte un dialect care transpiră din folosirea fără limită a calculatorului şi a softurilor de comunicare, prescurtări şi abrevieri ale unor cuvinte angloromâne…
Am văzut profesori plesniţi peste faţă de elevi, i-aţi văzut cu toţii, profesori care vor să aducă o pâine acasă şi care închid ochii cu gândul că au trăit un incident singular. Am văzut profesori pretinzând plocoane în bani pentru o notă de trecere, am văzut profesori care şi-au făcut o afacere scriind cărţi care sunt publicate într-un tiraj destul de mic dar calculat pentru buzunarele lor, cărţi pe care studenţii sunt obligaţi să le cumpere pentru a lua examenul. Am văzut. Despre ce am auzit nu discut. În astfel de condiţii ne trezim cu generaţii de tâmpiţi care vin cu pretenţii doar pentru că au o diplomă. Fără cultură generală, fără experienţă, fără măcar voinţa de a le acumula într-un ultim ceas. Tâmpiţi care dau bir cu fugiţii după primele săptămâni de lucru. Idioţi fără putere de concentrare cărora le poţi explica un lucru simplu de cinci ori iar a şasea oară vor face tot greşit. Şi asta din cauza prăpăditelor de cărţi pe care le-am inventat noi ca să ne ocupăm timpul cu ceva. Că nu aveam la ce să ne uităm la televizor. Iar acum, acum sunt sute de posturi de televiziune, este internetul şi, peste toate, există postul Discovery! Să ne tâmpim aşadar, ca să intrăm în rândul oamenilor.